Boala parodontală este o afecțiune cu localizare la nivelul mucoaselor din cavitatea bucală a și osului alveolar, având diferite grade de manifestare clinică și patologică macro- și microscopică.
Vom numi, generic, „parodontoză” aceste tipuri de afecțiuni, întrucât pacienții sunt mai familiarizați cu acest termen utilizat în urmă cu câțiva zeci de ani.
Astfel, parodontoza poate prezenta diferite grade de afectare gingivală, de la mici senzații de disconfort sau de ,,usturime” locală, până la simptomatologii dureroase, sângerânde, cu colecții purulente și abcese parodontale.
Netratată, parodontoza conduce la afectarea din ce în ce mai extinsă a țesuturilor din cavitatea bucală; abcesele și colecțiile purulente conduc la distrucția marginilor gingivale și a țesutului osos adiacent, ceea ce duce la apriția mobilității dentare de diferite grade.
Mobilizarea dinților este reversibilă în fazele incipiente, țesutul moale și dur adiacent dinților putându-se reface prin manevre simple de detartraj periodic și chiuretaje localizate, cu tratament local și general antiinflamator și antibiotic de durată mai lungă.
Netratarea la timp a micilor leziuni parodontale poate conduce la extinderea parodontozei, tratarea acesteia devenind laborioasă și investiția necesar[ fiind mai mare pentru a se ajunge la un confort masticator și estetic normal.
Parodontoza netratată deloc sau incomplet tratată conduce la apariția pungilor parodontale care necesită tratamente chirurgicale întinse sau extinse, eventual cu adiții de os și aplicări de membrane pentru refacerea unor zone osoase și pentru redarea funcționalității unor zone afectate de procesele parodontale evolutive.
Acest fenomen al parodontozei este prezent la persoanele care până la un punct au avut dantură integră și lipsită de procese carioase de orice fel, inițializându-se în jurul vârstei de 40 de ani. Fenomenul se cronicizează și devine acut la fiecare schimbare de anotimp, atunci când organismul este mai sensibil datorită imunității scăzute specifice acelei perioade.
Tehnic, medicul parodontolog are rolul de a diminua simțitor simptomatologia bolii parodontale, realizând diversele terapii locale sau generale periodic în scopul menținerii cât mai mult pe arcadă a unor dinți sănătoși și funcționali. Cu cât terapia este instituită mai devreme, profilaxia este realizată la timp, cu atât rezultatele sunt mai vizibile și mai stabile în timp.
Rezultatele tratamentelor realizate în scopul ameliorării parodontozei sunt vizibile la aproximativ 12-24 de luni de la intervenție, sunt stabile pe o perioadă de timp dependentă de bolile recurente ale pacientului, de starea acestuia de igienă, de substanțe administrate în cursul vieții datorită unor tratamente medicale, viciile fiind un factor total defavorizant în evoluția pozitivă a acestei afecșiuni – fumatul și alcoolul.
Intervențiile chirurgicale parodontale se execută pe zonele afectate sub anestezie locală, cu materiale și instrumentar adaptate acestor tipuri de tratamente, având drept complicații posibile:
- sângerările localizate ;
- tumefacții, hematoame ;
- infecții auxiliare ;
- dureri ;
- eliminarea materialelor adiționate ;
- respingerea acestor materiale de către organism ;
- necroze localizate ;
- stare generală alterată ;
- febră.
Repectarea indicațiilor medicului parodontolg este imperioasă și controlul periodic împreună cu profilaxia trebuie să intre în obișnuința pacientului.
Consultul precoce la medicul parodontolog este esențial în menținerea dinților pe arcadă pânâ la vârste cât mai inaintate, astfel încât aceștia să poată servi la realizarea unor protezări ulterioare eficiente, solide, estetice și funcționale, asigurându-se astfel confortul socio-emoțional al pacientului.
Detartrajul și periajul profesional reprezintă niște prime etape în realizarea profilaxiei bolilor parodontale.
Detartrajul se execută la cel puțin 6-12 luni pentru asigurarea unei danturi curate, igienizate, sănătoase, care nu produce iritații ale suprafețelor smalțului dentar sau a marginilor gingivale prin favorizarea stagnării resturilor alimentare și modificarea chimismului bucal sau a paletei de microorganisme care pot deveni patogene în anumite condiții.
Detartrajul se execută ori de câte ori se observă depuneri pe suprafața smalțului dinților sau apar margini ale mucoasei gingivale care sunt iritate, sângerânde, dureroase, turgescente- îngroșate și colorate în roșu datorită infiltrării locale a microrganismelor și a instalarii inflamației locale.
Detartrajul se poate face la orice vârstă, de la copii la adulți, fiind indicat persoanelor care fumează să îl facă mai des deoarece depunerea tartrului este favorizată de prezența acetui obicei pe care medical parodontolog, eventual cu concursul unui psiholog, trebuie să i-l diminueze pacientului până la dispariție.